Română (România)English (United Kingdom)

Alfabetizare cu copiii rromi

Copiii pe care ii avem in grup au varsta intre 8 si 13 ani. La inceputul anului doar patru dintre ei mergeu la scoala, iar acum merg sase. Catalin, cel mai mare dintre ei, are 13 ani si este pe clasa a treia deoarece a trebuit sa repete clasa de mai multe ori.

Sunt mai multi factori care au dus la situatia de a repeta clasa si asta este valabila pentru toti copii din grup, pentru ca toti au ramas repetenti. Un factor este faptul ca nu merg la scoala regulat, apoi faptul ca nu isi fac temele deoarece parintii nu ii pot ajuta fiind analfabeti. Un alt factor ar fi lipsa de motivare de aface scoala din partea parintilor si a mediului in care se gasesc.

Daca ma uit in urma la anul care a trecut pot vedea anumite progrese, desi de multe ori in intalnirile pe care le aveam imi pierdeam speranta ca putem sa-i ajutam pe acesti copii. Catalin scria foarte urat si nu stia sa scrie toate literele, iar acum sunt foarte fericita sa vad caietul lui curat, fara colturi si un scris frumos si ordonat. Fetitele mai mici cand au inceput sa vina la grupul nostru nu cunoasteau culorile, nu stiau sa tina un creion in mana, iar acum doua dintre ele merg la scoala pe clasa intai si le place foarte mult. Ele au opt ani si mama lor nu  a vrut sa le dea la scoala pe motiv ca nu o sa se descurce si ca nu stiu nimic. Este o minune ca si-a schimbat parerea si in acelasi timp aratandu-i caietele scrise de fetitele ei nu i-a venit sa creada ca ele chiar pot.

In vara aceasta familia lui Catalin a trecut printr-o perioada mai dificila. Datorita noii legi a muncii, tatal si fratii mai mari a lui Catalin care munceau cu ziua in diferite locuri din Medias si din imprejurimi nu au mai gasit nimic de lucru deoarece nimeni nu-i agaja. Astfel ca au ramas fara bani si era foarte greu sa cumpere de mancare. Catalin are sase frati si neavand ce sa manance unul din fratii mai mici a inceput sa planga de foame. Atunci mama lor auzind de la altii ca ei ca merg in fata la Kaufland si duc carucioarele la locul lor in schimbul la cei 50 de bani si pe langa asta mai cer si alti bani de la cei care vin acolo la cumparaturi si ca asa reusesc sa mai supravietuiasca, s-a gandit sa faca si ea la fel. Asa a ajus Catalin sa stea toata ziua in parcarea de la Kaufland si sa cerseasca, astfel ca nici nu a mai putut veni la intalnirile noastre. Afland acest lucru  si nestiind povestea din spate, am incercat sa mergem si sa vorbim cu mama lui sa vedem de ce au ajuns sa cerseasca stiind ca pana acum nu si-a trimis copiii la cersit. Atunci ea ne-a spus ce am scris mai sus si ca nu-i place situatia in care este, ca isi cautase de lucru si ea dar nimeni nu facea angajari. Din disperare au trebuit sa recurga la cersit. Am rugat-o totusi sa il lase pe Catalin sa vina la grupul nostru si ea a promis ca-l va lasa. Din fericire s-a tinut de cuvant si nu dupa mult timp am auzit ca nu mai merg la cersit la Kaufland.

Am primit si niste bani in acea perioada pentru a ajuta familiile copiilor cu care lucram si am reusit sa facem un pachet cu alimente pentru cele trei familii, fiind un mare ajutor pentru ei.

Un lucru pe care ni l-am dorit mult vara acesta pentru ei a fost sa reusim sa-i ducem intr-o tabara crestina la Prod, unde sa intalneasca alti copii, sa invete despre Dumnezeu, dar si sa-i scoatem din mediu lor.

Dumnezeu ne-a binecuvantat financiar si am reusit sa platim costurile pentru fiecare din ei (80 ron/p). Le-a placut foarte mult acolo si au plans cand a trebuit sa se intoarca acasa.

Lidia, TPM Mediaș

 

 Alfabetizare cu copiii rromi
 
Copyright © 2000 - 2012 YWAM Romania. A ministry of YWAM International. "Tineri Pentru Misiune" si sigla Tineri Pentru Misiune sunt marci inregistrate.
Site by Vio Pop